România
Judeţul Cluj
Biblioteca municipală Turda


""Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a V-a

Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Câmpia Turzii şi Școala Gimnazială Moldovenești organizează în perioada 24-28 Februarie 2025 a cincia ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor voastre pentru tot ceea ce fac pentru voi. Indiferent dacă mulțumirile voastre sunt prin gesturi sau vorbe, avem certitudinea că sunt extrem de apreciate de mama voastră, chiar dacă ea nu arată acest lucru in fiecare moment. Surprinde-ți plăcut mama cu un cadou special, deosebit, realizat de tine, prin care sa îi arăți cât de mult o iubești, o pretuiești și cât de importantă este pentru tine! În perioada 24-28 Februarie 2025, de-a lungul a 4 zile, îți dăm posibilitatea de a-i mulțumi mamei tale cu ocazia zilei de 8 Martie. Te provocăm să îi mulțumești printr-o scrisoare care să cuprindă toată iubirea ta pentru ea. Condiții de concurs: - pot participa copiii din ciclul primar, clasele III-IV și ciclul gimnazial, clasele V-VI din județul Cluj; - concurenții își vor folosi talentul și creativitatea pentru a compune cele mai frumoase scrisori adresate mamelor, iar fiecare participant va participa cu o singură lucrare, care trebuie să fie rezultatul activității sale individuale; - sunt acceptate doar scrisorile scrise de mână, citeț (format A4, minim 1, maxim 3 pagini). Aceste pagini vor fi însoțite de un desen reprezentativ zilei de 8 Martie; - scrisorile vor avea obligatoriu notate pe ultima pagină: numele și prenumele concurentului, numele mamei, clasa, școala copilului și cadrul didactic îndrumător; - scrisorile vor fi aduse până în data de 3 Martie 2025 ora 10 la Filiala Oprișani a Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu”(internatul Liceului ”Liviu Rebreanu” Turda- parter, str. Macilor 1, Turda). Lucrările sosite după această dată și oră nu intră în concurs; - scrisorile rămân în custodia organizatorilor și vor fi publicate în spațiul online și mass-media. Cadourile nu vor compensa niciodată faptele mamei, dar cuvintele tale așternute pe o bucată de hârtie, scrise din suflet, vor dăinui veșnic. Sponsor: Cezara Stoica si Dana Deac