România
Județul Cluj
Biblioteca municipală Turda


Miercurea cu Hora Unirii, cu ateliere creative și recreative de la Colțul Vesel, dar și cu puțină istorie

Miercuri, 18.01.2023, am reluat Atelierele creative și recreative de la Colțul Vesel, un proiect multianual realizat de Biblioteca Municipal㠔Teodor Murășanu în parteneriat cu Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, în cadrul activităţilor After School. După o intrerupere de o jumătate de an, datorată mutării sediului central al bibliotecii, ne-am reîntâlnit cu o parte din copilașii de anul trecut și am făcut cunoștință și cu alții noi. Activitatea de miercuri a fost dedicată zilei de 24 Ianuarie și Horei Unirii. A fost un atelier de colaj în cadrul căruia, cu o foarfecă și materiale listate, prin tehnica ghirlandei fiecare copil din Echipa Fantastică și-a realizat propria Horă a Unirii. Pentru că în Echipa Fantastică nu există niciun elev care a făcut istoria României, ziua ne-a dat prilejul de a vorbi puțin și despre istoria țării noastre, despre Principatele Române și domnitori, despre Milcov și bucuria românilor care au dansat în 1859 pentru prima oară Hora Unirii, horă pe care românii o joacă de atunci, în fiecare an, în data de 24 Ianuarie și am cântat Hora Unirii în timp ce decupam