La Miercurea creativă și recreativă de la Colțul Vesel de ieri, un proiect realizat de Biblioteca Municipală Teodor Murășanu în parteneriat cu Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, în cadrul activităţilor After School, am dedicat atelierele noastre iepuraşilor. Copiii sunt înnebuniți după animale şi, cum de câteva zile am intrat în Anul Chinezesc al Iepurelui, am decis să vorbim despre iepuraşi şi să construim unul din hârtie, după un model pus la dispoziţie de către biblioteca publică. Mai întâi i-am întrebat pe copii ce ştiu ei despre iepure, ne-am reamintit împreună ce poveşti ştim cu iepuraşi, ce poezii şi cântece, apoi le-am citit din volumul Animalele. Prima mea bibliotecă apărută la editura RAO. Am vorbit apoi despre cum este format corpul iepurelui şi l-am comparat cu alte animale. Am trecut după aceasta la partea creativă, cei mici decupând, îndoind hârtia şi lipind, şi-au făcut propriul iepuraş alb, micuş, numai bun de ţinut într-o palmă, cu ajutorul planșelor din hârtie puse la dispoziție de bibliotecă. În final din mânuțele lor au ieșit cei mai iepuraşi cu care am făcut poeze şi pe care i-au dus ulterior acasă.