La atelierele organizate de către Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Școala gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda elevii claselor a IV-a au pregătit flori de colț-broșe și inimi țesute din hârtie în culorile drapelului Elveției. Bibliotecarele le-au spus copiilor asemănări între Turda și Elveția: de la culorile steagului orașului nostru, la culorile drapelului Elveției, le-au vorbit despre floarea de colț, care este unul din simbolurile țării cantoanelor şi care este una din plantele protejate în Cheile Turzii, Turta de Turda și Mailaenderli, o specialitate gastronomică elvețiană, și tulnicele din Apuseni (asltădată aflate în județul Turda-Arieș) și alphornurile elvețiene. Atelierele din cadrul orelor After School fac parte din Parteneriatul ”Civism, educație și implicare” pe care Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Școala gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda l-au încheiat împreună, iar biblioteca le organizează gratuit.