Bibliotecarele Daniela Deac, Cristina Docze, Nicoleta Cîrlea şi Gabriela Oseacă au fost astăzi alături de elevii din clasa a II-a C (învăţătoare Monica-Mihaela Oprea) de la Școala “Teodor Murășanu” Turda organizând o serie de activităţi prin care au sărbătorit anticipat Mica Unire. Evenimentul a debutat cu o scurtă incursiune istorică a perioadei Unirii Principatelor române din 24 Ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza explicată pe înţelesul lor Daniela Deac. S-a vorbit despre importanţa unirii, atât ca fapt istoric, cât şi al unirii din viaţa de zi de zi (colectivul clasei dacă e unit e mai puternic, la fel o echipă sportivă, ca cea de fotbal). Fiind în clasa a II-a copilaşii nu au studiat încă istoria României şi au solicitat explicaţii despre faptul că românii au avut nevoie de 3 uniri, cea a lui Mihai Viteazu, cea din 1859 şi cea de la 1 Decembrie 1918. Dar, au răspuns foarte corect provocărilor, ştiind provinciile istorice ale românilor, faptul că îi unea aceeaşi limbă şi o istorie veche din vremea dacilor, comună. De asemenea, Alexandra a ştiut să localizeze pe o hartă desenată pe tablă, Transilvania, iar Teodora a ştiut care este locul Turzii pe harta desenată. Elevilor le-au fost prezentate 2 cărţi: “Istoria ilustrată a românilor pentru tineri” scrisă de academicianul Ioan Aurel Pop şi „Povestiri istorice pentru copii şi şcolari” de Dumitru Almaş. Bibliotecara Cristina Docze citit micuţilor povestea lui Moş Ion Roată din ultima carte prezentată. În următoarea oră alocată evenimentului bibliotecarele le-a pus la dispoziţia copiilor şabloane cu copii în costume populare pe care aceştia să le coloreze adecvat. Ei au decis ca fiecare personaj colorat să fie chiar ei înşişi. Alegând cu grijă culorile, au realizat în final desene cu superbe costume populare. În cinstea Micii Uniri elevii au imortalizat momentul prin fotografii cu desenele colorate. La propunerea lui Patrick micuţii au creat un turn simbolic din carioca, exemplificând astfel cum, cariocă lângă cariocaă, acestea au putut crea un turn de peste 1 m. Bineînţeles că întâlnirea s-a încheiat cu o horă a unirii în jurul băncilor din sala de clasă, spre deliciul copilaşilor. Activităţile s-au desfăşurat într-un cadru prietenos, voit şi distractiv, iar la final elevii au spus că abia aşteaptă noua întâlnire pe care o vor avea cu bibliotecarele în luna februarie, de Dragobete. Evenimentul face parte din Parteneriatul “Cultură, lectură, creativitate” pe care Biblioteca Municipală”Teodor Murăşanu” Turda şi Școala “Teodor Murășanu” Turda l-au încheiat în acest an şcolar.