România
Judeţul Cluj
Biblioteca municipală Turda


Mulțumim Maria Moldovan!

Alte donații am primit azi la Turda pentru Secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Câmpia Turzii! Vă aşteptăm în continuare cu noi donaţii pentru copilaşii internaţi în spitalul din Câmpia Turzii! Campania județeană ”LUDOTECĂ PENTRU SĂNĂTATE” la Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpia Turzii, un proiect organizat de Biblioteca Municipală ”T. Murășanu” Turda, Biblioteca Municipală ASTRA Câmpia Turzii, Liceul Teoretic ”Liviu Rebreanu” Turda și Colegiul ”Emil Negruțiu” Turda durează până la sfârșitul acestei luni. Vă reamintim și vă invităm să ne fiți alături în perioada 1-29 Februarie 2024 la Campania umanitară de colectare de cărți, casete video, jocuri și jucării noi pentru dotarea Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpia Turzii. Vă așteptăm cu donațiile din Turda la Filiala Oprișani a Bibliotecii Municipale ”T Murășanu” Turda situată în fostul internat al Liceului ”Liviu Rebreanu” Turda, la parter (intrarea se face de pe Strada Macilor nr 1), de Luni până Vineri între orele 9:00 - 13:00 (telefon de contact 0745.64.66.64). Donațiile din Câmpia Turzii se pot duce la Sala Sporturilor (intrarea se face dinspre Poliția Locală), de Luni până Vineri între orele 10:00 - 14:00 (telefon de contact 0745524675).