România
Judeţul Cluj
Biblioteca municipală Turda


Peisaje exotice, de primăvară, artă decorativă (stea), mandale și pregătirea bazei pentru bijuterii ce vor fi pictate la ateliere viitoare, azi la Clubul de artă al municipiului Turda

Mandale, pictură cu vopsea acrilică și artă decorativă din hârtie gumată, azi la Clubul de artă al municipiului Turda. Azi a avut loc, într-un cadru relaxant o nouă întâlnire a Clubului de Artă al municipiului Turda la Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu”. S-au depănat amintiri, s-au spus povești, dar ne-am și bucurat de plăcerea de a ne ”juca” cu culorile. Și am abordat puțin și modelajul pentru a face baza unor bijuterii pe care le vom picta la atelierele următoare. Ne-am bucurat de frumuseţea culorilor şi varietatea texturilor la un atelier de pictură și modelaj în care am experimentat tehnici noi, pe diferite suporturi. Ca tehnici, pe lângă modelaj, au fost abordate pictura cu vopsea acrilică pe pânză, artă decorativă de primăvară și mandale. Am fost bucuroase să avem alături de noi doamne drăguțe cu multă inspirație și voie bună. Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce faci pe alții să vadă, spunea Degas. Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda oferă comunității momente minunate și sprijin pentru începători și alternativa unei formări artistice de calitate, accesibile, într-un cadru special dedicat studiului și dezvoltării artistice, dar și momente de relaxare. Te așteptăm cu drag și pe tine în atelierul unde se nasc amintiri de-o viață, unde se fac daruri din suflet pentru cei dragi sau unde îți pictezi bijuterii deosebite pentru momentul tău de răsfăț din fiecare zi de Miercuri. Clubul de Artă al municipiului Turda vă oferă o fereastră către experiența unică pe care o puteți trăi în cadrul atelierului nostru artistic. Vom călători împreună prin spații pline de culoare și inspirație, în care se contopesc tehnici variate de expresie artistică, de la pictură la grafică și modelaj. Vă vom introduce într-o comunitate plină de pasionați ai artei, unde fiecare creație devine o poveste proprie. Reamintim tuturor iubitorilor de artă că Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda organizează săptămânal, în fiecare zi de Miercuri, între orele 13.00-15.00, Clubul de Artă al municipiului Turda. Activitățile din cadrul Clubului urmăresc cultivarea talentului pentru artă vizuală (mai puțin arta fotografică) al oricărei persoane care simte o chemare spre artă, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. Este invitată a fi membră/u în acest grup orice persoană care are pasiuni legate de artele plastice, care are un cuvânt de spus în domeniul creației plastice, persoane care sunt colecționari de artă plastică, sau doresc să sprijine artele plastice prin donații punctuale, pentru tinerele talente. Paleta de activități cultural-artistice organizate de către Club cuprind ateliere creative, vernisaje, expuneri, workshop-uri, ateliere deschise, action painting, evocări, mese rotunde, proiecții și comentarii de filme și albume de artă, dezbateri pe diverse de istoria artei și estetică, de cultură națională și universală, întâlniri cu artiști plastici, vizite la expoziții și muzee, având ca punct de plecare faptul că arta și cultura unește oamenii. Participarea la activități nu are caracter exclusivist, nu există limitări din punct de vedere al activității (ateliere la liberă alegere, pictură, grafică, artă decorativă, sculptură, grafică), al vârstei sau a nivelului educațional, nici dacă participanții sunt din alte localități, sunt artiști plastici sau amatori, singura limitare, deocamdată, este neorganizarea de ateliere de artă fotografică, elementul comun fiind necesitatea și dorința de a participa la actul creativ împreună și de a fi la curent cu mișcarea artistică națională și internațională. Pe lângă caracterul practic al activității clubului, acesta are și rol recreativ, cu participarea membrilor sau a invitaților. Participarea este gratuită. Fiecare participant îşi aduce materialele necesare. Noi îţi stăm la dispoziţie cu spaţiul, sfaturi utile, îndrumări şi bună dispoziţie. Coordonatorul proiectului este Dana Deac. Vă așteptăm în fiecare zi de Miercuri la Filiala Oprișani a Bibliotecii Municipale ”T Murășanu” Turda situată în fostul internat al Liceului ”Liviu Rebreanu” Turda, la parter, (intrarea se face de pe Strada Macilor nr 1).