România
Județul Cluj
Biblioteca municipală Turda


"19.07.2024- O săptămână rodnică în ciuda temperaturilor ridicate la pictura murală de la Şcoala Gimnazial㠓Simion Balint” Copăceni, comuna Sănduleşti, judeţul Cluj"

Bibliotecarele Dana Deac, Cristina Docze, Gabriela Hornoi şi Nicoleta Cîrlea de la Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda au continuat în această săptămână pictura murală la Şcoala Gimnazială „Simion Balint” din satul Copăceni, comuna Sănduleşti, după modelul planşelor realizate de Dana Deac. Parterul e terminat. La fel pereţii primului rând de scări. Mai avem puţin la al doilea rând de scări, la apeductul roman şi de terminat în culoare etajul I. Sperăm ca până la finalul săptămânii viitoare să terminăm toată pictura murală de la Şcoala gimnazială şi să adăugăm o pictură încă într-o sală de clasă de la Şcoala primară. Apoi luăm o pauză până la mijlocul lunii august, când ne apucăm de pictura murală la Grădiniţa din Copăceni. Vă reamintim că proiectul nostru, realizat ca voluntari la rugămintea Domnului Primar Călin Fărgaciu, are ca obiective revitalizarea spațiului interior prin intermediul artei murale care să ajute la crearea unei atmosfere mai primitoare, folosirea artei murale ca instrument de a crea legături și a îmbunătăți imaginea instituțiilor de învățământ, cunoaşterea şi înţelegerea frumosului din natură, artă şi viaţa socială, socializare și educare pentru munca în echipă şi promovarea voluntariatului şi a valorilor artistice turdene.